Oare ce inseamna iubirea, cand incepe si cand se termina?

Credeam candva ca stiu, cand sufletul meu tanjea dupa apropierea cuiva, cand fiecare parte a corpului meu si-l dorea aproape, cand ma vedeam casatorita, purtandu-i copiii, desi numai scancetul unui copil mic are acelasi efect asupra mea ca zgomotul frezei unui dentist, cand anumite momente petrecute impreuna imi lasau impresia contopirii intr-un tot unitar: un dans pe anumita melodie dintr-un film cand pentru cateva secunde totul in jurul meu s-a transformat in decorurile unui film, o dimineata care ne-a prins imbratisati mancand visine direct dintr-un copac dupa o noapte de dragoste nebuna, intelegerile fara cuvinte, modul in care 30 de secunde in care m-a tinut in brate au descarcat din mine toata durerea pe care o simteam la un moment dat ....
Sau poate a fost pentru scurt timp ce am simtit pentru acea persoana cu care puteam strabate sute de kilometri cu masina fara a ma plictisi vreun moment si care a fost singura persoana care m-a placut pentru cine sunt cu adevarat si nici o clipa pentru masca pe care o afisez in fata tuturor.
Sau poate a fost pentru scurt timp ceea ce am simtit intr-o noapte cu ceata pe motocicleta la 4 dimineata, pe o autostrada pustie, pe care nu se vedea nici un semn al unei benzinarii sau al unui hotel si am realizat ca nu imi e frica alaturi de singura persoana fata de care am jucat rolul de femeie fatala si nu am avut nici un fel de retineri sau timiditati si alaturi de care mi-am indeplinit cele mai nebunesti visuri si fantezii.
Sau poate este ce simt acum pentru un om care este total diferit de mine, singura relatie pe care am avut-o si nu m-am gandit nici un moment ca va dura. N-am crezut vreodata ca vom trece de prima perioada de fluturasi in stomac care exista la inceputul unei relatii si ca ne vom desparti la primele probleme aparute. Nu mi-a pasat si mi-am impus sa nu-mi pese. Ma plictiseam si aveam nevoie de cineva care sa-mi slujeasca drept motiv pentru a mai rari statul cu a mea familie. Ma enerva, mi se parea din alta lume si cam plictisitor. Nu sunt o fiinta extrem de romantica, dar sunt totusi femeie si lui mi se parea ca romantismul ii lipsea cu desavarsire. Timpul a trecut..Unde am ajuns acum? Imi doresc sa-i aud vocea, rasul, sa dorm in acelasi pat cu el chiar daca e la un metru distanta. Imi tresare inima cand aud o anumita sonerie a telefonului :). Nu ma deranjeaza micile manii si ciudatenii, am ajuns chiar sa le accept si unele chiar sa le adopt. Toate astea ar parea normale daca ar fi vorba de rutina, dar nu e. Am chef sa ies cu prietenii, am chef sa fac lucruri separate, m-am inscris la un curs foto, am schimbat serviciul desi lucram in acelasi loc si ne vedeam zi de zi si cu toate astea simt ce simt si vreau sa faca parte din viata mea si eu dintr-a lui. Sunt momente in care imi vine sa urlu si as vrea sa nu mai existe si momente in care simt ca totul merge bine. As vrea sa-i pot oferi cat de mult imi ofera el mie dar cateodata nu stiu cum sau cateodata realizez ca nu pot, sau cel putin nu pot sa fiu asa cum ar vrea.
Fiecare din oamenii pe care ni-i apropiem ne schimba, mai mult sau mai putin, in bine sau in rau, fie ca ne-o dorim sau nu. (va urma)