Daca tot m-am reintors la blog, m-am apucat sa fac si curat... Ce am gasit pus bine la naftalina? O melodie din vremurile in care ma duceam la cursurile de spaniola: "Luz Casal - Un ano de amor" si un post nepublicat de prin spetembrie anul trecut: Despre putere si femei puternice. Enjoy! :)
E greu sa reincepi sa scrii dupa mai bine de 6 luni de pauza totala si dupa mai bine de 2 ani de cand n-ai mai scris constant. Si primul post e cel mai greu. Cu toate ca cel putin de 2 luni in drum spre casa imi propun sa scriu pe blog ... Despre ce? Mai multe... Despre ce am mai facut, despre oamenii care nu realizeaza cat de simplu e sa zambesti si despre cum un zambet al cuiva pe care nu-l cunosti iti poate infrumuseta ziua sau cum un zambet de al tau poate face mai roz ziua altora, despre fetele care flirteaza cu baietii rai, dar se marita cu cei buni (glumesc, e o replica pe care am auzit-o prima data in X-Men, dar suna frumos) sunt in stare sa faca totul numai pentru baietii care nu le iubesc si se razbuna pe cei care se poarta frumos cu ele, despre "ai grija ce-ti doresti, s-ar putea sa ti se intample", despre cum am incercat sa schimb ringtoneul de MortalKombat si tot la el m-am intors, despre groapa din Cainele lui Pavlov care a reaparut (stiam noi ce stiam), despre cum m-am reapucat oarecum fortata de imprejurari de Wow, dar nu-mi mai regasesc entuziasmul sau dependenta de la inceput, despre cursurile de tango, despre vinoteca de langa hotelul PalazzoGuardi din Venetia unde am stat de vorba 1 ora si ceva la un pahar de vin absolut genial(de fapt mai multe) cu 2 francezi globtrotteri pe care nu-i vazusem in viata mea, despre Zugspitze, despre cum am facut drumul de 1 ora dintre Strasbourg si Saarbruecken prin muntii Vosges in 5-6 ore dupa o harta cumparata din prima benzinarie, despre senzationala Norvegie, Trolltunga si piata de peste din Bergen, despre mers pe munte si betele mele de tracking, despre concertul Rammstein care mi-a placut enorm (a depasit in inima mea si concertul U2 pe care l-am vazut acum 1 saptamana jumate in Roma), despre teambuildingul de neuitat cu BPHX in Vama, despre scoicaria din Bulgaria, despre ce carti am mai citit, despre Inception, despre cum m-am hotarat ca vreau in viata asta sa vad un concert Rammstein in Germania si un meci pe Olimpio Stadio din Roma sau pe Nou Camp in Barcelona, despre batranete, despre multe alte lucruri, .. mai mult sau mai putin dureroase, despre cum dupa ce credeam acum 3 ani ca mi-am gasit linistea, pacea si ca stiu cine sunt si ce vreau in viata(young and silly me), ma aflu din nou la acelasi inceput de drum, in aceleasi cautari, in acelasi loc pe care nu mi-l gasesc :).
Patric: armory link!!!
Patric: da-mi da-mi da-mi
Anne: nu
Patric: ce nenorocita esti
Patric: deci e o intrebare veche de cind lumea
Patric: doar ca din "o are mai mare ca a mea?" s-a transformat in "da sa vad ce gear are?"
No comment :D
Demult, acum 3 ani si ceva, incepeam o poveste despre care stiam ca eram inca departe de a ii afla sfarsitul, puneam o intrebare al carui raspuns nu il stiu nici acum, raspuns pe care probabil ca nu-l stim nici unul dintre noi, raspuns pe care e bine sa nu-l stim, pentru ca atunci viata nu ar mai avea sens :)
Stiam de atunci ca va exista si acest post, asa cum stiu acum ca probabil vor mai exista si altele din aceeasi serie.
Ce inseamna iubirea? Cred ca nimeni nu stie, daca reusesti s-o definesti clar inseamna ca nu e dragoste :). Cred ca poti doar sa simti :). Cred ca daca iubesti, stii. Mi-am petrecut ultimele zile incercand sa-mi dau seama daca am iubit/ daca as fi putut iubi sau daca as putea vreodata o anumita persoana, un om care logic vorbind cel putin era acea pereche ideala. Raspunsul la aceasta intrebare este: nu, oricand de mult mi-as dori-o, nu, nu am iubit, nu , nu l-as fi putut iubi, nu, nu cred ca l-as putea iubi. Nu ca pe omul langa care mi-as dori sa-mi petrec restul vietii. Rezerva de 'cred' pentru viitor nu are ca baza decat simpla vorba 'niciodata nu spune niciodata'.
Deci cand incepe iubirea? Vine in timp? Exista love at first sight? Exista printi si printese? Sincer, nu stiu. Eu tind sa cred ca exista ambele variante.. depinde daca cei doi sunt cu adevarat compatibili sau nu. Exista insa un lucru de care insa incep sa-mi dau seama incet incet. Fiecare dintre noi purtam o masca, fiecare dintre noi avem o fata pe care o aratam intregii lumi - fata care devina pe an ce trece mai dura din cauza lumii in care traim- si, pe de alta parte, ce a mai ramas intreg din sufletul nostru dupa atatia ani, dezamagiri, lovituri:). La unii contrastul e mai mic, la unii e mai puternic. Deseori persoanele din jurul nostru sunt atrase pe masca pe care o purtam, urmand ca pe masura ce ne descopera incetul cu incetul sa se indeparteze sau se apropie mai mult. Si revenind la lucrurile pe care incep sa le constientizez, cred ca nu putem iubi decat oamenii compatibili cu ceea ce suntem noi in adancul sufletului, oricat de mult ni s-ar potrivi aparent. Cand ajungi acasa vrei sa dai masca jos, vrei sa fii slab, vrei sa nu trebuiasca sa te mai aperi de nimeni si de nimic :). Poate de aceea ramanem atat de atasati de relatiile vechi din liceu/facultate. Pe atunci purtam mai putine masti, pe atunci comunicam mai usor, era mai usor pt ceilalti sa ne cunoasca cu adevarat si era mai usor sa te apropii de cineva. Mi-am pus deseori problema daca as mai putea sta cu un om suficient de mult pentru a ajunge la acelasi grad de cunoastere. Raspunsul e 'nu stiu, dar sunt macar hotarata sa incerc'.
Cand se termina iubirea? Cand realizezi ca celalalt nu va fi niciodata omul pe care ti-l doresti alaturi. Cand incetezi sa mai speri. Sa crezi ca exista vreo cale de mijloc. Si daca a fost iubire nu inceteaza niciodata imediat, ci cu timpul, bineinteles legat si de cat de mult il vezi pe celalalt, sau daca intalnesti pe cineva mai compatibil sau nu.
Ciudat, la 30 de ani inca mai cred in dragoste. Doar ca intre timp, am inceput sa ma obisnuiesc cu ideea ca o sa vina pe un cal gri, nu alb :). Si ca de fapt nu e Fat-Frumos ... si ca .....
Chiar daca, asa cum am scris si postul anterior, am ajuns la concluzia ca toate constatarile mele de viata sunt adevaruri general valabile pe care orice om preocupat de evolutie si autocunoastere le afla la o varsta sau alta, ultima mea descoperire mi se pare mult prea tare ca sa nu o scriu aici :).
Multa vreme am considerat ca a fi un om/o femeie puternica inseamna sa poti sa te descurci si singura, sa ai un job bine platit, sa poti trece prin incercarile de care nu ne iarta destinul pe nici unul dintre noi cu fruntea sus, inseamna sa poti renunta la orice iti face rau, inseamna sa ii poti ajuta pe altii, inseamna sa poti sa-ti impingi limitele cat mai sus, sa rezisti atunci cand e nevoie orice s-ar intampla si ai simti. Si nu e numai parerea mea, cred ca e acceptiunea generala a societatii despre oameni puternici si/sau despre femei independente.
Well, that's partly bullshit :)
Da, toate astea inseamna putere. Dar incep sa inteleg din ce in ce mai mult ca adevarata putere inseamna sa stii cand sa taci cu toate ca stii toate raspunsurile, sa te lupti pentru a schimba un lucru in loc sa renunti cu toate ca-ti face rau, doar pentru speranta de mai bine, inseamna sa stii cand sa lasi de la tine, cu toate ca stii ca ai putea foarte usor sa intorci lucrurile in favoarea ta, sa stii cand sa nu intinzi mana pentru a-l ajuta pe cel de langa tine,sa te limitezi numai la a-l urmari cu privirea, pentru ca e mai bine sa treaca singur prin niste incercari, sa stii cand sa zambesti celui care incearca sa-ti faca rau, cu toate ca l-ai putea face praf cu un singur deget.
O sa-mi ziceti ca o mare parte din astea de fapt inseamna iubire. Poate :). Dar nu cred ca am ajuns sa-mi iubesc colegii de birou, pentru ca si acolo aplic mai nou aceleasi principii.
Da, stiu, n-am mai scris demult, mai exact din 29 aprilie :). De ce?
Din mai multe motive:
1)Dupa cum spune un prieten, cand iti merg toate bine nu prea ai chef sa creezi, chit ca asta inseamna scris/pictura, orice. Si mi-au mers binisor in ultima vreme, nu ca as vrea sa ma laud sau nu ca n-ar fi loc de bine. Oricum, dupa cum stie deja toata lumea, eu sunt "desteapta" care reuseste sa vada pana si picatura de apa din paharul aproape gol :D
2)A inceput sa mi se para usor penibil sa scriu aici maretele mele constatari de viata. Am senzatia ca enunt truisme, lucruri de la sine intelese, mai ales de cand , odata cu trecerea anilor (da, imbatranesc :))))) ), incep sa vad cum mai tinerii mei prieteni, colegi etc ajung la "intelepciuni" de care eu ma bucuram cu ani in urma. Si iar imi revine in cap constatarea ca nu suntem atat de speciali, mai devreme sau mai tarziu multi dintre noi, cu ajutorul vietii si a experientelor prin care trec, ajungem la concluzii si decizii asemanatoare.
3)Vremea in care foloseam acest blog ca un mijloc de refulare sau ca pe o vizita la psiholog a cam trecut demult :). A devenit din ce in ce mai cunoscut in randul amicilor si e greu sa-ti versi amarul pe aici fara a rani pe nimeni sau fara ca unii, altii sa se simta cu musca pe caciula.
4)N-am mai avut nimic foarte interesant de scris :)
Ce am facut in tot timpul asta? Nimic foarte deosebit de ce fac eu in mod obisnuit: calatorii, casa, bere, iesiri, concerte(ACDC rulz!!!!!!!!!), f putin teatru-prea putin teatru, Wow deloc, ceva carti citite, munca moderata(din martie am cam respectat regula cu serviciul nu-i bodega), sport deloc ( :((((( - asta trebuie remediata), mare aproape ioc, putin rafting(mai vreauuuuu), putin Maramures (recomand mocanitza si muzeul de minerale din Baia Mare), ceva mers pe munte(prea putin), reluat hobbyul cu gatitul dupa ceva ani (nu de alta dar am gasit cobai putin pretentios :)) ). Una peste alta, cum ar zice nemtii, "alles gute" :). Aaaa, si am reusit performanta de a mai avea numai 6 zile de concediu pana la sfarsitul anului din care 5 sunt deja planificate pentru septembrie. In Delta n-am ajuns, de tango nu m-am apucat, motor nu mi-am luat. Am luat in schimb un birou pentru calculator in sufragerie de care sunt foarte mandra. Planul este sa reusesc sa termin de mobilat casa pana la sfarsitul anului, poate o sa-mi si iasa. PS: daca stiti pe cineva care vrea o canapea si 2 fotolii reconditionate acum 2 ani in stare buna, nu ezitati va rog :)
Cam atat despre mine. Si sa nu uit, pentru prima data in viata mea, am avut permisul luat pentru o luna. Grea luna. M-am lecuit. Nu mai trec pe rosu. Nici macar pe galben. Bine, poate pe galben mai trec....
See, I am still alive and kicking :)
Ce vrem sa facem?Unde ne dorim sa lucram? Care este firma in care ne putem vedea si peste 3-5-10 ani? (desi 10 ani este un termen un pic utopic pentru Romania)? In ce loc putem veni cu zambetul pe buze si dupa niste ani?
Pe cine putem iubi? Langa cine putem fi fericiti? Langa cine ne putem trezi zi de zi, al cui suras ne poate face sa zambim si dupa 1 an, 2, 3...10(un alt termen utopic pentru zilele noastre)
Am ales jobul si omul iubit ca exemple nu pentru ca ar avea o valoare egala, ci pentru ca sunt locurile in/oamenii cu care ne petrecem o mare parte din timpul zilnic.
Probabil raspunsurile voastre vor fi diferite, poate va doriti un job interesant, bani, stabilitate, program flexibil, masina de serviciu, sefi intelegatori, colegi buni, cu care sa puteti iesi la bere, poate va doriti intelegere, inteligenta, alint, umor, frumusete, tandrete, poate din nou bani, spirit de aventura, sex reusit, prietenie, intelegere, cultura, blonzi cu ochi albastri sau mai stiu eu ce. De fapt probabil raspunsurile nu vor fi atat de diferite, pentru ca toti ne dorim tot ce e mai bun. Si stim deasemenea ca nu e posibil sa avem totul si ca va trebui sa facem compromisuri. Si ca de fapt sintetizand dorim doar combinatia calitati/defecte, avantaje/dezavantaje pe care o putem suporta, care e cea mai aproape de personalitatea noastra
De mai bine de 2 ani ma conving insa din ce in ce mai puternic ca in cazul meu cel putin raspunsul e mult mai simplu si nici nu include atatea variabile. Nu vreau decat sa ma simt folosita la capacitate maxima. Nu vreau decat sa pot fi tot ce pot eu sa fiu, nu-mi doresc decat sa-mi pot folosi la maxim posibilitatile, sa-mi explorez toate talentele, existente sau neexistente, astfel evoluand. Si nicicand si nicaieri nu poti face asta mai bine decat atunci cand ti se cere sau esti incurajat sa o faci. Atunci cand tot ce poti fi slujeste unui scop sau este apreciat de cineva. Si nimic nu te poate face sa te simti mai implinit. Sau nimic nu ma face pe mine sa ma simt mai implinita. Poate o generalizare nu isi are totusi locul aici, probabil pentru ca ma consider o fiinta mai egoista decat media. Dar pana la urma toti suntem egoisti in felul nostru .... Si probabil cu totii ne dorim sa fim acceptati pentru ce suntem cu adevarat si incurajati sa fim tot ce am putea fi :)
Atunci cand esti copil, cea mai sigura metoda sa fii determinat sa faci un lucru este sa-ti fie interzis. De fapt nu cred ca are vreo legatura cu copilaria, are legatura cu natura noastra umana(vezi Adam si Eva). Te-ai astepta ca odata cu maturizarea, cu diversele intamplari prin care trecem .. sa avem mai multa minte, dar nu. Sau poate ca e vorba doar de mine, the adrenaline addict, pentru care tentatia de a apasa acceleratia in locul franei e intotdeauna mult prea mare. Sau pur si simplu sunt incercari prin care trebuie sa trecem in viata, intamplari/lucruri care trebuie sa ne schimbe..in bine sau in rau. Si chiar daca ai un sentiment ca nu va iesi bine, chiar daca stii ca e o greseala, stii de asemenea ca e un pas pe care trebuie sa-l faci, o noua lectie care trebuie invatata, o noua provocare, un nou schelet din dulap de scos la iveala, un nou demon de infruntat(poate cel mai puternic din trecut, poate chiar propriul alter ego...). Asta daca ai ales calea cunoasterii. De sine, a spatiului, a timpului, totuna. Cateodata stau si ma gandesc ca 'fericiti cei saraci cu duhul' e unul din cele mai mari adevaruri din biblie... Si cateodata stau sa ma intreb daca merita, desi parca a fi 'om' merita orice sacrificiu (si acum imi rasuna in minte 'Daca' a lui Kipling, citita in adolescenta). Dar parca nu merita sa irosesti ironia/perfectiunea vietii care ne scoate in drum oamenii potriviti/locurile potrivite/alegerile necesare in momentele esentiale. Si nici macar nu stii daca e de bine sau de rau, nu stii incercarile/tentatiile cui sunt.. Nu poti decat sa incerci :). Din dorinta de a te cunoaste/desavarsi ca om, din trufia de a birui o noua provocare, din tentatia fructului interzis... ca muritor de rand nu cred ca iti este dat sa stii cu adevarat si fara nici un dubiu care sunt resorturile care te imping inainte, sau proportia exacta dintre ele...
De curand am reusit sa corup o prietena foarte buna sa-si faca blog. O puteti gasi la adresa Nwanda's Blog. De ce Nwanda?Prietenii stiu de ce.
Chiar cand ma plangeam ca la noi nu exista Mitfahrgelegenheit, o alternativa de transport destul de in voga la nemti...iata ca se poate: http://www.123autostop.ro.
In rezumat, daca ai drum in vreun oras si ai locuri libere in masina sau invers vrei sa ajungi intr-un oras, nu ai masina si cauti ceva mai ieftin decat trenul/avionul te poti inscrie aici. E ca un fel de site de dating :)))
Nu stiu cat de sigur/serios e, dar ... e un inceput :)
De 2 zile ascult Placebo aproape continuu la munca. Ma binedispune. Sa mai zica cineva ca asta e muzica depresiva(daca nu asculti cuvintele). Ma rog, eu continui sa afirm si ca "Join me in death" de la HIM mi se pare sweet :))). Nu stiu de ce toti se uita la mine ca la o ciudata :D
Later edit : Probabil ca o sa adaug si 10% black in profil
