Tort Maresal, Joffre sau "jumate copt - jumate crema"

Dupa o postare profunda si plina de semnificatii ca cea de dinainte revin cu una mai profana despre .. gatit. Mai exact despre tortul copilariei mele a carei reteta s-a pierdut odata cu memoria bunicii mele si cu aruncarea unei carti de bucate "mult prea jegoasa/soioasa si plina de pete" de catre mama mea obsedata de curatenie. Era tortul facut la toate ocaziile: Revelion, zile de nastere, musafiri. De altfel si unicul tort de care imi aduc aminte ca se facea in casa. Era o munca destul de obositoare pentru vremurile fara mixer: untul trebuia frecat pentru cel putin o ora - pana cand toata apa iesea din el, apoi se adauga zahar(care daca nu era pudra era un cosmar) si din nou trebuia frecat pana se topea. Restul de operatii erau mai putin dureroase si mai putin consumatoare de timp. Rezultatul era un tort cu foarte multa ciocolata dar nu foarte dulce al carui gust il mai simt si acum. Si cum de ceva vreme vreme incep sa-mi reuseasca si retete mai complicate, cochetez de vreun an cu ideea de a incerca sa-l reproduc. Am zis sa profit de ocazia unui Revelion in cerc restrans pentru a renunta la clasicele tiramisu, cheesecake sau tort de morcovi. Problema de baza era insa ca toata familia isi amintea modul de preparare, dar nimeni nu-si mai amintea exact cantitatile. Am cautat indelung pe Internet dupa denumirea pe care tin minte ca o avea "jumate copt - jumate crema", dar fara rezultat. Singura postare gasita in acest sens avea niste cantitati care difereau major de amintirile tuturor asa ca m-am decis sa-l fac bazat doar pe amintirile legate de gust si consistenta:). Cu putin noroc insa inainte de a ma apuca, maica-mea a gasit pe internet cautand tort Joffre ceva mai apropiat de realitate, care m-a ajutat. Rezultatul a fost apropiat de gustul cunoscut si presimt ca data viitoare va iesi perfect.

Ingrediente:
250g unt (eu am pus 300g) - 82% grasime
6 oua
250g zahara pudra
50g cacao
100g zahar tos
1 lg varf faina
5 lg apa (eu am pus vreo 20)
Preparare:
Se pun intr-un ibric cacaoa cu zaharul tos si se adauga apa amestecand usor (pentru a nu avea cocoloase). Rezultatul trebuie sa fie ca un sirop(un pic mai lichid decat consistenta mierii). Apoi se pun pe foc preferabil in bain-marie (adica intr-o cratita cu apa care clocoteste), dar merge si la foc foarte mic. Se amesteca continuu pana da in clocot si siropul incepe sa se ingroase si sa devina un pic lucios(acum ar trebui sa aiba consistenta mierii sau chiar un pic mai gros). Se lasa sa se raceasca(trebuie sa ajunga la temperatura camerei) Se pune untul intr-un castron, se lasa sa ajunga la temperatura camerei, apoi se freaca cu o lingura de lemn sau cu mixerul. Sfatul meu e sa folositi unt cat mai gras, altfel trebuie sa amestecati cu lingura de lemn pana iese toata apa din el. Cu mixerul mie nu prea mi-a iesit. Apoi se adauga zaharul pudra si se amesteca pana la topirea completa a zaharului(aici un mixer poate face minuni). Se adauga apoi cele 6 galbenusuri unul cate unul (albusurile se pastreaza pentru mai tarziu). Cand galbenusurile sunt complet inglobate se adauga siropul de cacao racit putin cate putin. Apoi se pune separat cam jumatate din crema si se da la frigider(se poate adauga si un pic de whisky sau coniac in crema daca doriti). In restul de crema ramasa se adauga o lingura cu varf de faina si se amesteca usor cu lingura de lemn. Separat se bat albusurile spuma si se adauga incet, amestecand cu lingura usor de jos in sus. Se tapeteaza o forma cu hartie de copt sau unt si faina, se toarna crema si se da la cuptor. Eu l-am lasat la 180 grade si a fost prea mult, deci banuiesc ca undeva la 150 grade ar fi mai bine. De lasat l-am lasat cam 40 de minute, cred ca la 150 grade trebuie lasat vreo ora. E esential sa nu deschideti usa cuptorului in primele 30 de minute altfel se va lasa/nu va mai creste. Se scoate din cuptor si se lasa la racit(cand eram copil se facea de cu seara si se lasa la racit pana a doua zi). Se taie in doua pe mijloc si se pune crema (din frigider) intre cele 2 bucati de blat, apoi cu restul cremei ramase se imbraca tortul. Se poate glazura dupa dorinta: eu am folosit ciocolata rasa si frisca naturala.
Pofta buna!
PS:Cica s-ar asemana si cu tortul Maresal, dar retetele gasite pe net tot nu seamana cu tortul copilariei mele :D

Despre 2015

Se spune ca o imagine valoreaza cat o mie de cuvinte, asa ca am sa ma rezum la atat :). Pentru efectul complet si cu soundtrack - Brian Crain - A simple life

Feels good to be home

De ceva timp deja imi propun sa incep un nou blog, de data asta mult mai putin legat de descoperirile mele marete, ci mult mai mult de pasiunile si hobbyurile mele. Asa cum cei care fie mi-au citit candva posturile stiu sau cum cei care poate vor sapa prin vechiturile de la naftalina vor descoperi, am incercat cateva lucruri in viata mea :). Si totusi hobbyul cu care voi reincepe sa scriu este un hobby despre care nu am vorbit niciodata pana acum desi originile lui cred ca dateaza de pe vremea cand ma invarteam dupa bunica mea prin bucatarie si eram foarte incantata ca stiu sa fac salata de vinete si maioneza. Cu toate astea, nu cred ca se poate numi ca a aparut pe lifemapul meu inainte de 2003(mai exact la 23 de ani), la vreo 2 luni dupa ce ajunsesem la Paris pentru o bursa de jumatate de an(care a marcat si prima mea plecare de capul meu- da, cred ca am uitat pana acum sa mentionez ca sunt bucuresteanca. A aparut in cel mai amuzant mod posibil, mai exact am trimis o poza acasa si m-am speriat ca ma ingrasasem cu vreo 4 kg, moment in care am decis ca regimul de pizza incalzita la microunde si cartofi congelati prajiti cu cotlete de porc trebuie sa inceteze. Si nu am inceput oricum, ci cu o cina romantica compusa din varza calita cu carne de porc si crema de zahar ars. Dar despre asta in detaliu in posturile urmatoare... De ce 'Feels good to be home' si ce legatura are un titlu de melodie de la Poison cu gatitul?. Am incercat sa pornesc un blog despre gatit de nenumarate ori in ultimii ani din motive variind intre faptul ca uit diverse retete inventate/modificate/cautate la dorinta de a da inapoi informatie sau la ideea de a-mi creea un brand si poate un way out din viata de corporatie:). Cateodata chiar am reusit sa scriu un post-doua(a se vedea cloudcooking.wordpress.com), dar de fiecare data m-am impotmolit - ceva nu era ok- nu-mi placea stilul, nu-mi placea titlul, nu-mi placea tema, nu stiam cum/de unde sa incep. Mi se parea ciudat sa pun doar retete goale, nu reuseam sa-mi dau seama cat de mult vreau sa scriu/sa transmit despre mine. Pana am realizat ca singurul loc unde pot incepe sa fac asta este aici, my home, my life, my blog. Si asa cum am considerat ca m-a reprezentat si m-a ajutat sa ma definesc si sa ma descopar candva sper sa ma ajute si acum.

Catharsis

Mi s-a intamplat de multe ori (si nu cred ca sunt singura) sa ma urmareasca un cuvant citit, adus aminte, auzit ... Poate fi un cuvant deja cunoscut sau un neologism a carui definitie trebuie sa o caut in dex, poate sa ma urmareasca pentru o zi sau doua, sau pentru perioade mai lungi. Despre "catharsis" cred ca am citit prima data la Eliade, prin liceu. Pe vremea aia n-am inteles foarte bine ce insemna, in mintea mea a ramas inregistrat ca "ceva legat de trairi intense", dar cumva mi-a sunat intotdeauna bine. Intr-un anume fel cred ca m-a urmarit de atunci, ascuns bine in subconstient...

De atunci au trecut multi ani si ... multe momente grele. Cu ajutorul prietenilor si al cartilor sau pur si simplu din instinct mi-am cautat de multe ori refugiul sau echilibrul in diverse forme de creatie, indiferent daca rezultatul era unul de care sa fiu mandra sau nu din punct de vedere talent (desi e mult mai usor de zis/scris decat de facut). Acest blog e una din dovezile sau amintirile cele mai pregnante in acest sens. O alta forma si cea mai usor de trait/trecut peste emotiile foarte puternice este muzica, tin minte destule dimineti incepute cu Placebo - Pure morning sau Requiem for a dream ascultate pe repeat pana cand durerea devenea aproape fizica si incet incet scadea in intensitate. Sau dupa-amieze in care doar un rock-metal dat la maxim (Rammstein - Mein Herz brennt) eventual ajutate de un condus agresiv reuseau sa ma mai calmeze.

Acum cateva luni am decis sa inchei un capitol dureros si ramas neterminat al vietii mele desi nu stiam care ar fi urmat sa fie rezultatul. Putea sa fie foarte rau sau foarte bine sau putea sa ramana agatat pentru o perioada indefinita. Dar trebuia sa o fac :). Pe masura ce avansam aveam senzatia de ardere, de coborat intr-un vulcan in eruptie, fara sa stiu ce va ramane din mine, desi simteam ca sunt suficient de puternica ca flacarile sa nu ma atinga, desi ardeam odata cu ele. Rezultatul a fost unul incredibil, iar faptul ca a fost atat de intens nu a facut decat sa ajute si sa-mi dea forta.

De cateva zile, fara niciun motiv anume, cuvantul "catharsis" a inceput sa revina din subconstient si sa nu-mi dea pace, asa ca azi dimineata am cautat din nou definitia in dex :)
CÁTHARSIS s. n. 1. Purificare a spiritului cu ajutorul artei prin participare intensă la fenomenul artistic. 2. (În psihanaliză) Efect terapeutic obținut prin descărcarea unei trăiri refulate.

Same Old Scene

Atatia ani, alt loc, aceeasi stare. Rasarit de soare, Avalon, Time after time si mai mult spor la orice fac ca oricand :). Some things never change...

Perfect day

N-am mai scris de ceva vreme ... si cum spuneam si mai demult... primul post e mai greu, dar parca unele subiecte chiar merita :). Iar o muzica buna ( Everlast - White Trash Beautiful, Johnny Cash - Hurt), un pahar de vin alb italienesc si lumina slaba a lumanarilor parca te fac sa te apropii mai usor de 'foaia alba'.

Acum cateva zile mi s-a pus o intrebare aparent foarte simpla: "Cum ar arata ziua ta perfecta?"(Asta presupunand ca asa cum s-ar spune "all bets are off", nu trebuie sa mergi la munca, ai suficienti bani, pur si simplu tu poti alege cum vrei sa-ti petreci ziua). N-o sa inceteze niciodata sa ma uimeasca (desi nu e prima si in mod sigur nici ultima data cand realizez sau chiar incerc sa corectez asta) cat de mult viata noastra graviteaza in jurul a ceea ce 'trebuie' sa facem si cat de greu ne e sa devenim atat de egoisti(ar zice unii) sau atat de responsabili si constienti de noi (as zice eu) incat sa ne fie usor sa exprimam sau sa recunoastem macar fata de noi ceea ce ne dorim. Dar asta e concluzia pe care o consider mai evidenta si mai putin importanta.

Trecand peste protestele initiale "nu vad sensul, huh.. pai ar fi mai multe moduri, ca mie imi plac mai multe chestii", am reusit in vreo 10-15 minute(e adevarat si cu putin ajutor) sa-mi imaginez o zi pe care o cred perfecta si acum si in care chiar si a doua zi sau acum nu as fi adaugat decat o muzica de jazz pe fundalul serii. Si cam muzica de jazz pe fundalul serii este singurul lucru pe care am sa-l povestesc despre ziua mea perfecta. De ce? Pentru ca mi s-a parut o experienta destul de intima, chiar foarte intima pe alocuri si poate spune, nu zic neaparat ca se aplica in toate cazurile, destul de multe despre persoana respectiva, pornind de la lucruri marunte de genul hobbyuri sau muzica/mancare preferata pana la aspecte profunde despre cum vede o relatie sau despre daca isi doreste sau nu copii. Si asta e concluzia la care ma asteptam mai putin.

Daca nu ma credeti, incercati. Daca sunteti cu adevarat sinceri va va spune mai mult despre voi sau despre oamenii de langa voi decat o gramada de horoscoape, teste de reviste etc.

PS: Azi am avut o zi perfecta in lumea reala. O zi de Game Of Thrones. Total diferita de cea imaginata. Dar nu mai putin perfecta.

Oare ce inseamna iubirea, cand incepe si cand se termina? (III)

Se pare ca din nou dupa aproape 3 ani, mai exact dupa 2 ani si aproape 11 luni, a venit randul unui nou post din ciclul binecunoscut. Poate este ultimul, poate ca nu, cert este ca titlul acestui post ar trebui sa fie mai curand "Ce nu inseamna dragostea" :). Dragostea nu inseamna sa stai cu cineva numai pentru frica de a nu ramane singur(a), numai din comoditate, din teama ca nu vei intalni pe nimeni mai bun, sau pe nimeni care sa aiba macar grija de tine, in care sa ai incredere. Poate pentru unii inseamna asta si le este suficient, dar eu am ajuns la concluzia ca vreau mai mult si .. pentru prima data in viata .. ca merit mai mult. Si ca sa fiu totusi consecventa titlului postului, iubirea inseamna .. iubire, incepe la primul suras care iti ajunge pana in inima si la prima atingere usoara pe obraz care te linisteste cu totul desi cu o secunda in urma fierbeai cu totul si se termina atunci cand realizezi ca esti iubita pentru niste aparente si ca un om care a stat alaturi de tine timp de mai mult de 2 ani nu te-a inteles niciodata :). Si totusi,a fost ceea si cine ce am avut nevoie langa mine pentru perioada care a trecut. Cred ca e esential si normal in viata sa nu cautam un model unic, cred ca nu e nici sanatos, de fiecare data in viata ne alegem prietenii si oamenii langa care ne petrecem timpul bazat pe necesitatile noastre de la un moment dat. Iar oamenii care reusesc fie sa evolueze/reinventeze odata cu noi, sau se reusesc sa ne fie aproape si sa le fim aproape pentru ceea ce ne defineste sau de ce nu, atunci cand amandoua conditiile de mai sus sunt indeplinite, acesti oameni ne raman alaturi pentru mult mai mult timp sau de ce nu, pentru toata viata :) Si da, in continuare cred in dragoste, poate acum mai mult decat oricand si am ajuns la concluzia ca e mai simplu decat oricand. De ce? Poate pentru ca pentru prima data in viata ma simt cu adevarat stapana pe mine si constient/inconstient nu am nevoie de cineva alaturi de mine care sa ma defineasca, ci de un partener. PS: Nu stiu daca va mai urma o continuare.

La naftalina

Daca tot m-am reintors la blog, m-am apucat sa fac si curat... Ce am gasit pus bine la naftalina? O melodie din vremurile in care ma duceam la cursurile de spaniola: "Luz Casal - Un ano de amor" si un post nepublicat de prin spetembrie anul trecut: Despre putere si femei puternice. Enjoy! :)

E greu ...

E greu sa reincepi sa scrii dupa mai bine de 6 luni de pauza totala si dupa mai bine de 2 ani de cand n-ai mai scris constant. Si primul post e cel mai greu. Cu toate ca cel putin de 2 luni in drum spre casa imi propun sa scriu pe blog ... Despre ce? Mai multe... Despre ce am mai facut, despre oamenii care nu realizeaza cat de simplu e sa zambesti si despre cum un zambet al cuiva pe care nu-l cunosti iti poate infrumuseta ziua sau cum un zambet de al tau poate face mai roz ziua altora, despre fetele care flirteaza cu baietii rai, dar se marita cu cei buni (glumesc, e o replica pe care am auzit-o prima data in X-Men, dar suna frumos) sunt in stare sa faca totul numai pentru baietii care nu le iubesc si se razbuna pe cei care se poarta frumos cu ele, despre "ai grija ce-ti doresti, s-ar putea sa ti se intample", despre cum am incercat sa schimb ringtoneul de MortalKombat si tot la el m-am intors, despre groapa din Cainele lui Pavlov care a reaparut (stiam noi ce stiam), despre cum m-am reapucat oarecum fortata de imprejurari de Wow, dar nu-mi mai regasesc entuziasmul sau dependenta de la inceput, despre cursurile de tango, despre vinoteca de langa hotelul PalazzoGuardi din Venetia unde am stat de vorba 1 ora si ceva la un pahar de vin absolut genial(de fapt mai multe) cu 2 francezi globtrotteri pe care nu-i vazusem in viata mea, despre Zugspitze, despre cum am facut drumul de 1 ora dintre Strasbourg si Saarbruecken prin muntii Vosges in 5-6 ore dupa o harta cumparata din prima benzinarie, despre senzationala Norvegie, Trolltunga si piata de peste din Bergen, despre mers pe munte si betele mele de tracking, despre concertul Rammstein care mi-a placut enorm (a depasit in inima mea si concertul U2 pe care l-am vazut acum 1 saptamana jumate in Roma), despre teambuildingul de neuitat cu BPHX in Vama, despre scoicaria din Bulgaria, despre ce carti am mai citit, despre Inception, despre cum m-am hotarat ca vreau in viata asta sa vad un concert Rammstein in Germania si un meci pe Olimpio Stadio din Roma sau pe Nou Camp in Barcelona, despre batranete, despre multe alte lucruri, .. mai mult sau mai putin dureroase, despre cum dupa ce credeam acum 3 ani ca mi-am gasit linistea, pacea si ca stiu cine sunt si ce vreau in viata(young and silly me), ma aflu din nou la acelasi inceput de drum, in aceleasi cautari, in acelasi loc pe care nu mi-l gasesc :).

Wow - addicts

Patric: armory link!!!
Patric: da-mi da-mi da-mi
Anne: nu
Patric: ce nenorocita esti
Patric: deci e o intrebare veche de cind lumea
Patric: doar ca din "o are mai mare ca a mea?" s-a transformat in "da sa vad ce gear are?"

No comment :D

Oare ce inseamna iubirea, cand incepe si cand se termina? (II)

Demult, acum 3 ani si ceva, incepeam o poveste despre care stiam ca eram inca departe de a ii afla sfarsitul, puneam o intrebare al carui raspuns nu il stiu nici acum, raspuns pe care probabil ca nu-l stim nici unul dintre noi, raspuns pe care e bine sa nu-l stim, pentru ca atunci viata nu ar mai avea sens :)
Stiam de atunci ca va exista si acest post, asa cum stiu acum ca probabil vor mai exista si altele din aceeasi serie.
Ce inseamna iubirea? Cred ca nimeni nu stie, daca reusesti s-o definesti clar inseamna ca nu e dragoste :). Cred ca poti doar sa simti :). Cred ca daca iubesti, stii. Mi-am petrecut ultimele zile incercand sa-mi dau seama daca am iubit/ daca as fi putut iubi sau daca as putea vreodata o anumita persoana, un om care logic vorbind cel putin era acea pereche ideala. Raspunsul la aceasta intrebare este: nu, oricand de mult mi-as dori-o, nu, nu am iubit, nu , nu l-as fi putut iubi, nu, nu cred ca l-as putea iubi. Nu ca pe omul langa care mi-as dori sa-mi petrec restul vietii. Rezerva de 'cred' pentru viitor nu are ca baza decat simpla vorba 'niciodata nu spune niciodata'.
Deci cand incepe iubirea? Vine in timp? Exista love at first sight? Exista printi si printese? Sincer, nu stiu. Eu tind sa cred ca exista ambele variante.. depinde daca cei doi sunt cu adevarat compatibili sau nu. Exista insa un lucru de care insa incep sa-mi dau seama incet incet. Fiecare dintre noi purtam o masca, fiecare dintre noi avem o fata pe care o aratam intregii lumi - fata care devina pe an ce trece mai dura din cauza lumii in care traim- si, pe de alta parte, ce a mai ramas intreg din sufletul nostru dupa atatia ani, dezamagiri, lovituri:). La unii contrastul e mai mic, la unii e mai puternic. Deseori persoanele din jurul nostru sunt atrase pe masca pe care o purtam, urmand ca pe masura ce ne descopera incetul cu incetul sa se indeparteze sau se apropie mai mult. Si revenind la lucrurile pe care incep sa le constientizez, cred ca nu putem iubi decat oamenii compatibili cu ceea ce suntem noi in adancul sufletului, oricat de mult ni s-ar potrivi aparent. Cand ajungi acasa vrei sa dai masca jos, vrei sa fii slab, vrei sa nu trebuiasca sa te mai aperi de nimeni si de nimic :). Poate de aceea ramanem atat de atasati de relatiile vechi din liceu/facultate. Pe atunci purtam mai putine masti, pe atunci comunicam mai usor, era mai usor pt ceilalti sa ne cunoasca cu adevarat si era mai usor sa te apropii de cineva. Mi-am pus deseori problema daca as mai putea sta cu un om suficient de mult pentru a ajunge la acelasi grad de cunoastere. Raspunsul e 'nu stiu, dar sunt macar hotarata sa incerc'.
Cand se termina iubirea? Cand realizezi ca celalalt nu va fi niciodata omul pe care ti-l doresti alaturi. Cand incetezi sa mai speri. Sa crezi ca exista vreo cale de mijloc. Si daca a fost iubire nu inceteaza niciodata imediat, ci cu timpul, bineinteles legat si de cat de mult il vezi pe celalalt, sau daca intalnesti pe cineva mai compatibil sau nu.
Ciudat, la 30 de ani inca mai cred in dragoste. Doar ca intre timp, am inceput sa ma obisnuiesc cu ideea ca o sa vina pe un cal gri, nu alb :). Si ca de fapt nu e Fat-Frumos ... si ca .....

Despre putere si femei puternice

Chiar daca, asa cum am scris si postul anterior, am ajuns la concluzia ca toate constatarile mele de viata sunt adevaruri general valabile pe care orice om preocupat de evolutie si autocunoastere le afla la o varsta sau alta, ultima mea descoperire mi se pare mult prea tare ca sa nu o scriu aici :).
Multa vreme am considerat ca a fi un om/o femeie puternica inseamna sa poti sa te descurci si singura, sa ai un job bine platit, sa poti trece prin incercarile de care nu ne iarta destinul pe nici unul dintre noi cu fruntea sus, inseamna sa poti renunta la orice iti face rau, inseamna sa ii poti ajuta pe altii, inseamna sa poti sa-ti impingi limitele cat mai sus, sa rezisti atunci cand e nevoie orice s-ar intampla si ai simti. Si nu e numai parerea mea, cred ca e acceptiunea generala a societatii despre oameni puternici si/sau despre femei independente.
Well, that's partly bullshit :)
Da, toate astea inseamna putere. Dar incep sa inteleg din ce in ce mai mult ca adevarata putere inseamna sa stii cand sa taci cu toate ca stii toate raspunsurile, sa te lupti pentru a schimba un lucru in loc sa renunti cu toate ca-ti face rau, doar pentru speranta de mai bine, inseamna sa stii cand sa lasi de la tine, cu toate ca stii ca ai putea foarte usor sa intorci lucrurile in favoarea ta, sa stii cand sa nu intinzi mana pentru a-l ajuta pe cel de langa tine,sa te limitezi numai la a-l urmari cu privirea, pentru ca e mai bine sa treaca singur prin niste incercari, sa stii cand sa zambesti celui care incearca sa-ti faca rau, cu toate ca l-ai putea face praf cu un singur deget.
O sa-mi ziceti ca o mare parte din astea de fapt inseamna iubire. Poate :). Dar nu cred ca am ajuns sa-mi iubesc colegii de birou, pentru ca si acolo aplic mai nou aceleasi principii.