Strangers in the night

Titlul nu are foarte mare legatura cu postul... e numele piesei de teatru pe care am vazut-o aseara. Daca aveti posibilitatea sa o vedeti, nu ezitati, chiar merita. detalii aici

De cate ori nu v-ati gandit oare cat de nefericiti sunteti? De cate ori nu v-ati gandit ca problemele voastre sunt atat de speciale? Cat de fericiti ati putea fi oare daca nu vi s-ar intampla una sau alta?
Nu am sa incep acum cu predici de genul "ar putea fi si mai rau", "exista oameni mai nefericiti ca tine", "altii n-au ce manca" etc. Si nu pentru ca nu ar fi adevarat sau pentru ca nu ar fi o abordare buna, ci pentru ca nu asta vreau sa punctez. Ce vreau sa spun e ca problemele pe care le avem nu sunt atat de speciale pe cat am crede.
Un prieten bun mi-a zis ca "oriunde ai fi in lumea asta, trebuie sa te gandesti ca vor exista oameni care vor vrea sa faca ce iti doresti tu la un moment dat, cu care iti poti gasi preocupari comune, trebuie doar sa fii atent in jurul tau". Eu m-am convins ca intotdeauna exista oameni in jurul meu care au probleme cel putin asemanatoare cu ale mele si ca multi dintre ei au gasit chiar rezolvari la care eu nu m-as fi gandit. Exemple?
Primul dintre ele, acum 2 ani, cand asa cum multi dintre cei care citesc blogul stiu, am traversat o perioada ... mai putin fasta :). Plangandu-ma pe umerii prietenilor am avut surpriza sa realizez ca multi dintre ei, chiar oameni la care nu m-as fi gandit niciodata, aveau probleme asemanatoare sau mai grele decat ale mele. Pur si simplu nu am stiut pana in acel moment.
Al doilea, cand am inceput sa fiu interesata de subiectul "psihologie". Rasfoind ceva carti de specialitate, am realizat ca majoritatea problemelor pe care le-am intalnit de-a lungul vietii erau comune unui grup destul de larg de oameni si ca exista chiar destule teorii in aceste directii.
Al treilea, seara trecuta, la piesa mai sus mentionata, care mie mi-a rascolit rani vechi. Foarte vechi. Si adanci. Partea amuzanta? La un moment dat, intr-o anumita situatie, Juliette este intrebata ce si-ar dori cel mai mult. Mi-am pus involuntar intrebarea. Primul raspuns care mi-a trecut prin cap:"parc de distractii". De ce? Habar n-am. Nu ma dau in vant dupa parcuri de distractii. Raspunsul lui Juliette: "montagne-russe". Inutil sa spun ca raspunsul nu era nici pe departe evident. Si as fi vrut sa cred ca e personal. I rest my case :)

Nu ma intelegeti gresit, ma consider un om ca oricare altul, care stie ca este unic, care stie ca faptul ca e Capricorn, Oaie, The Priss sau ENTP nu reprezinta decat niste linii generale, adevarate sau mai putin adevarate, ca are personalitatea lui proprie creeata atat genetic, cat si prin experientele sau oamenii pe care i-a intalnit de-a lungul vietii.
Da, fiecare dintre noi suntem speciali, suntem unici, dar nu prin problemele noastre, nici macar modul in care alegem sa le ignoram. Noi suntem unici, nu problemele noastre sunt. Nu contest ca nu exista o rezolvare unica, nu are cum, pentru ca rezolvarea depinde de personalitatea fiecaruia.

Morala: Ganditi-va de doua ori inainte sa considerati problemele o scuza pentru viata pe care v-ati ales-o. Priviti in jurul vostru. Cautati in carti. Undeva, candva, cineva a mai avut sau are o problema asemanatoare. Si poate, daca nu sigur, a gasit o rezolvare :). Care, chiar daca nu vi se potriveste, va poate da speranta ca si problema voastra se poate rezolva.