Frankie si Johnny

Disclaimer: Acest post nu este dedicat nimanui, nu este scris despre cineva in parte, nu este scris pentru a fi interpretat, asa ca, va rog, sariti peste intrebarile: "cine ti-a facut asta?", "de ce ai facut asta", etc

Vineri seara am fost la Teatrul Act, la o piesa care se chema "Frankie si Johnny", o piesa despre doi oameni total diferiti care dupa o noapte care nu se anunta a insemna mare lucru, decid sa incerce sa aibe in contiuare o relatie. Piesa e haioasa, tipul joaca super natural, nu e neaparat cea mai reusita piesa la care am fost pana acum, dar pe mine m-a "atins" , poate pentru ca a reusit sa-mi cristalizeze niste ganduri care imi fugeau prin cap de ceva vreme.

Ca femei ne-am emancipat, muncim cot la cot cu baietii, facem aproape tot ce pot face si ei, suntem platite cel putin la fel, putem fi sefe la fel de bine ca un baiat, putem sa conducem motoare sau masini scumpe, putem sa iesim intr-un club singure, putem sa avem aventuri ocazionale, putem sa fim orice poate fi un baiat. Mai greu sau mai usor, mai judecate sau mai putin judecate, e bine sau e rau, nu conteaza , dar PUTEM. Baietii pe de alta parte au inceput sa se duca la saloane cosmetice :)) (asta a fost o rautate pe care nu mi-am putut-o abtine).
Exista insa reguli care nu s-au schimbat si nu cred ca se vor schimba vreodata, nu stiu daca sunt scrise in codul genetic sau sunt rezultatul educatiei, al societatii. Chiar nu stiu. Cert este ca una din putinele reguli care nu se vor schimba vreodata este jocul vanator-prada. Barbatul trebuie sa fie vanatorul, iar femeia trebuie sa fie prada. Nu merge altfel. Unui barbat ii este permis si iertat orice atunci cand doreste o femeie; isi poate lasa orgoliul calcat in picioare, poate dormi la usa ei pana cand ea ii va deschide. In rezumat poate sa insiste pana cand ea va ceda, de multe ori devenind dezgustator de penibil. Dar de cateva ori va obtine ce vrea, iar in acele cazuri fericite, femeia va fi incantata de modul in care el s-a umilit pentru ea, iar societatea si prietenii vor trece cu vederea si chiar aprecia comportarea lui: "A luptat pentru ce si-a dorit". ca femeie, in schimb, nu iti este permis. Din nici un punct de vedere. Tu trebuie sa stai si sa astepti sa fii aleasa. Daca esti intr-o relatie si el incepe sa te evite, tu trebuie sa-ti vezi de viata ta. orice baiat din aturajul tau te va sfatui ca cea mai proasta idee e sa incerci sa-l suni. Cel mai bine il ignori. Vine singur in genunchi dupa un timp. Daca esti barbat si tipa de ignora, atunci este cea mai buna comportare sa tabari pe capul ei cu telefoanele, doar-doar sa n-o pierzi.
Daca vrei o relatie cu cineva, ca barbat poti sa te tarasti si sa insisti de cele mai multe ori pana si dupa limita penibilului. Ca femeie , trebuie sa stai, sa emiti semnale subtile si sa astepti. Nu poti niciodata sa argumentezi; nu poti niciodata sa insisti. Nu poti niciodata sa lupti. Nu asa cel putin. De ce? Nu e demn. Si chiar daca ti-ai trece peste orgoliu, si chiar daca ar iesi ceva bun din asta, pentru el nu vei mai reprezenta niciodata un trofeu, aleasa , ci o nebuna care a alergat dupa el. Chiar daca pe parcursul relatiei(daca ea este reusita), rolurile se vor mai interschimba, inceputul este mereu acelasi.
Frankie nu poate sa alerge dupa Johnny. Nu la inceput. PUNCT.