Old stories

Sau mai bine zis am descoperit unul din jurnalele mele vechi ... de la 20 ani. Cateva pasaje:

1 octombrie 2000
"Oare trebuie sa platim totdeauna pentru bucurille totale? Poate ca daca fericirea ar dura prea mult oamenii nu si-ar da seama de valoarea ei - iulie 1999"

Adeseori ne petrecem o viata intreaga cautand (ce, nu stiu sa spun exact) poate ceea ce numim fericire fara sa ne dam seama ca de fapt suntem inconjurati de oameni si de lucruri care ne fac sa ne simtim bine.
Din cauza grijilor zilnice si a stresului in care traim uitam sa ne bucuram de un apus de soare sau de un rasarit, de un tablou, de un peisaj pe care daca l-am vedea intr-o ilustrata ni s-ar parea magnific. Ne otravim singuri viata de cele mai multe ori fara a ne da macar seama. Fara sa ne dam seama facem sa sufere oameni la care tinem si care tin la noi.
Ar fi atat de usor cateodata sa-i facem pe cei din jurul nostru sa se simta bine si ce pacat ca ne dam seama atat de tarziu.....
Asta se intampla (cred) din cauza ca uitam cine suntem, ce vrem, ceea ce ne place! Ne obisnuim sa facem ceea ce "trebuie" si uitam de ceea ce "ne dorim".
Unii spun, si de ce sa nu recunosc, chiar si eu "am facut asa pentru ca ....", ceea ce mi se pare o mare prostie, o mare minciuna. Motive se pot gasi oricand, dar totul tine de prioritati, de egoism. Intotdeauna exista o solutie, un alt mod de a rezolva lucrurile, trebuie doar sa fii destul de disperat sau de motivat ca sa o gasesti.
Nu exista motive si nu exista circumstante, exista doar prioritati si ambitie!
Acum cativa ani, un prieten foarte bun mi-a zis "Nu vei fi fericita, nu vei fi impacata cu tine insati pana nu vei accepta ca nu exista infrangeri totale sau victorii totale! Trebuie sa inveti sa faci compromisuri, trebuie sa faci pace cu tine insati si sa inveti sa-ti accepti deopotriva si sensibilitatea si puterea. Trebuie sa gasesti echilibrul intre cele 2 fete ale tale. Si nu uita, singura persoana care iti poate face rau esti tu insati"
Cata dreptate ii dau acum....
Cat de usor este sa te minti singur... Si cat de des o facem! Cel mai rau este sa ajungi sa te minti in asemenea hal incat sa nu mai stii nici ce e bine spentru tine si ce nu, care principii merita pastrate si care nu. Singurul lucru care mai reprezinta pentru mine un reper de nezdruncinat sunt instinctele mele.
Cu mult timp in urma am vazut un film cu Robin Williams: "Cercul poetilor disparuti", un film a carui principala idee era vechiul dicton latin "Carpe diem". Putine filme m-au impresionat atat de mult.
Dar "Carpe diem" nu prea se aseamana, chiar intra in contradictie cu firea mea calculata si analitica. Si totusi vreau sa cred ca exista o cale de mijloc pe care am gasit-o, sper, dupa indelungi cautari. Dar cum nu exista victorii totale, in aceasta lupta cu mine insami am pierdut si cateva lucruri care erau bune pentru mine si care ma defineau ca persoana.
Ca sa pot trai doar clipa mi-am anulat toate sau cel putin o mare parte din prejudecati, limitari, dar totodata am renuntat si la unele principii bune.
But, that's life!