De ce uitam sa fim femei

De ce nu putem sa fim in acelasi timp si puternice si sa ramanem femei? Am ajuns sa ne miram ca un baiat ne face loc sa trecem inaintea lui, am ajus sa platim fifty-fifty la un restaurant, am ajuns ca primul raspuns sa fie un refuz cand ni se ofera ceva, am ajuns sa ne miram sau sa zambim fals la un compliment sau cand un baiat ne ofera flori. Am ajuns in acelasi timp sa ne folosim feminitatea, sau ce a mai ramas din ea ca o arma, pana si zambetele au ajuns sa fie comerciale. Toate atributele feminine au ajuns sa fie folosite, un zambet, un decolteu generos, o fusta scurta. Totul comercial. De ce? Nu stim sa cerem ajutorul, nu stim sa mai fim sensibile, ne e rusine sa plangem, ne e rusine sa recunoastem ca avem nevoie sa fim stranse in brate, sa ni se spuna ca suntem frumoase, sa ni se spuna ca ne sta bine in nu stiu care haina. Am ajuns sa fim privite ca niste animale ciudate daca spunem ca ne place sa gatim. Nu vrem sa recunoastem ca am vrea sa primim flori, ca am vrea sa fim rasfatate, ca gandim altfel ca un barbat. Nu, nu suntem la fel de practice si pragmatice ca voi, ne prefacem pentru ca a ajuns sa para singura cale de reusita in viata. Si mai grav nu e ca ne prefacem, ci ca am ajuns sa credem ca si noi ca suntem asa, ca asa e normal sa fim. De ce nu exista cale de mijloc? De ce o femeie nu poate fi decat fie casnica, sub piciorul barbatului(la cratita sau stil Monica Columbeanu), fie femeia de cariera, eventual 90-60-90, puternica si lipsita de scrupule. De ce nu am putea fi depotriva puternice si sensibile? Eu inca sper sa gasesc o solutie ...