Frankurt - Der letzte Tag (Das Ende)

Asta e un post pe care vreau sa-l scriu de ce putin 2 saptamani, dar din lipsa de timp, acces la Internet etc, am tot amanat.
Well, am plans. Ok, nu in hohote, dar in timp ce usile SBahn-ului se inchideau si pe peron ramaneau cei care pentru ultimele luni, mi-au fost ca un fel de familie, ochii mi s-au umezit. Ca in urma cu 4 ani, intr-o noapte de vara, in turnurile de la Notre-Dame.
De ce? Pentru ca am lasat in urma o bucata importanta din viata mea! Pentru ca asa cum am mai scris, Frankfurtul, ca si Parisul , a fost un loc in care m-am simtit acasa si in care am fost cu adevarat FERICITA!. La Paris, am simtit ca deschid ochii spre lume, a fost primul loc in care am plecat departe de casa, si mai mult de atat, alaturi de omul pe care il iubeam. Am iubit si m-am simtit iubita. Acolo am invatat engleza si franceza, acolo am stat prima data 8 ore pe scaun la un serviciu. A fost prima mea iesire din tara.(din cele multe care au urmat). De ce compar Frankfurtul cu asa ceva? Pentru ca in timpul lunilor din Germania, m-am redescoperit, am ajuns sa fac ceea ce putini se pot mandri ca fac, adica CE VREAU. Pentru prima data simt cu adevarat cu jobul pe care mi l-am ales este cel pe care mi-l doresc, pentru prima data ma simt cu adevarat implinita in timpul orelor petrecute la munca. Ma simt utila. Si simt ca ma folosesc la capacitate maxima. Tot ce am invatat de-a lungul anilor, de la aspectele tehnice pana la limbajul semnelor si psihologie umana, totul ma ajuta in ceea ce fac. Cineva spunea candva ca una dintre cele mai mari calitati ale mele este rezistenta la stres (cica as avea cu toptanul:)). Well, o folosesc din plin si merge. Si e o senzatie al naibii de placuta sa stii ca tot ce ai facut vreodata iti ajuta intr-un fel sau altul. Si de ce sa mint, am avut si noroc; cu oamenii din jurul meu, fie ei colegii mei romani, sau nemti, sau englezi sau alte natii. De-a lungul vremii mi-am descoperit dependenta de a trai intr-un mediu cosmopolit (gen "Auberge espagnole") si poate de aceea m-am simtit ca intr-un vis frumos. E o senzatie a naibii de placuta sa poti sa muncesti cateodata 10-12 ore pe zi si dupa aia sa mergi la o bere cu prietenii si oboseala sa-ti dispara ca prin farmec si sa te simti detasat, pentru ca esti al dracului de multumit de ce faci. Si dupa o saptamana de lucru sustinut, sa fii capabil sa te scoli si sa pleci intr-o excursie spontana de o zi care sa remonteze toata oboseala saptamanii trecute. E nostim, de cativa ani, sufar de un complex destul de acut, ca nu sunt o suficient de buna programatoare, ca nu am capacitate de analiza etc... Ei bine, in momentul in care nu m-am mai stresat gandindu-ma la asta, lucrurile au venit de la sine. De unde stateam o ora cu niste foi in fata gandindu-ma cum sa fac mai bine ceva, acum analizez o situatie si dau o solutie in mai putin de 5 minute. Nu ma laud, pur si simplu se intampla. Si se intampla pentru ca nu mai sunt stresata (aviz amatorilor).
Deci, una peste alta, Frankfurtul a fost o reusita totala. O echipa omogena, prieteni noi, the dream job, multe calatorii in Germania si in tarile vecine :) Si un oras in care voi reveni totdeauna cu placere, un nou "acasa"!
Das Ende! (si un nou inceput:))