Metro-boulot-dodo, c'est fini!

De aproape o luna am intrat in angrenajul pe care il urasc din tot sufletul, in ceea ce francezii numesc atat de bine metro-boulot-dodo(metrou-serviciu-somn). Nici macar excursiile facute ad-hoc, cu plecarile hotarate vineri pe la 4-5 dupa-amiaza, nici macar prietenii noi sau vechi si nici macar compania atat de placuta a unui pusti de 23 ani care mi-a adus aminte de anii studentiei si care a fost singurul care a facut fata la ritmul meu obisnuit de plimbare cu orele pe strazi necunoscute si a stilului de vizitat de genul "Aaaa, ce frumos se vede acolo, hai pe strada aia" si nici macar mersul cu orele cu masina care mie imi face o placere deosebita, nici macar intalnitul de oameni noi, nici macar frumusetea Berlinului, Hamburgului, Munchenului sau Salzburgului nu au reusit sa rupa cu totul aceasta rutina. Weekendurile au fost intr-adevar superbe, dar din pacate senzatiile se terminau in acelasi mod luni dimineata cand ma intorceam la munca.
A fost nevoie de Paris, a fost nevoie de Franta, a fost nevoie de o excursie pe motor pana la Dieppe, a fost nevoie de un apus de soare in Marea Manecii
, a fost nevoie de adrenalina pe care o poti simti cand mergi noaptea pe autostrada cu 180-200km la ora si simti vantul, simti fiecare insecta, nu auzi decat zgomotul motorului, simti cum te invaluie ceata, a fost nevoie sa ajung la 4 dimineata acasa si sa adorm in rasarit de soare si cantec de privighetori, si sa ma trezesc la 1 la pranz fara sa sune nici un telefon si fara sa ma intrebe nimeni nimic, a fost nevoie de toate astea, dar mi-am revenit :).
As putea sa povestesc cu lux de amanunte tot ce am facut, tot ce am vazut, dar nu vreau pentru ca nu asta conteaza, pana la urma conteaza doar senzatiile pe care le traiesti, nu pietrele istorice, nu bifatul nu stiu carui loc celebru, ci numai senzatiile, povestile oamenilor, mirosul de tei, un apus de soare, un cantec de privighetoare, niste tineri care bateau step pe niste lazi de lemn langa domul din Berlin, o carciuma tiroleza in care am baut bere Stiegl in Salzburg, un cuib de pasari intr-o crapatura de zid, un orasel ca din povesti in Normandia.
Nu cred ca am sa pot fi vreodata genul de om care isi planifica un concediu cu 3 luni inainte, care se duce in excursie sa stea cu burta la soare si sa bea bere in nu mai stiu ce plaja si la ce hotel de 4 stele. Nu cred ca am sa fiu vreodata un om conventional care sa participe la teambuildinguri si sa vina in fiecare zi la costum la munca, nu cred ca am sa fiu vreodata un om care sa se scoale in fiecare zi la ora 8, sa vina la serviciu, apoi acasa in fata televizorului pentru stirile de la ProTV si telenovele pentru ca la ora 12 sa se culce, sau mai rau sa nu iasa cu prietenii pentru ca a doua zi munceste. Nu cred ca am sa fiu vreodata genul de om care sa iasa din casa doar la sfarsit de saptamana pentru a face un gratar la iarba verde!
Gata, m-am racorit! :)))
Off-topic: Pe aeroport la Paris era o reclama la turismul din Romania.